Pe cine susține The New York Times la președinția SUA

Pe cine susține The New York Times la președinția SUA
Publicat: 31/01/2016, 15:53
Actualizat: 31/01/2016, 18:34

Clinton, scrie cotidianul liberal într-un editorial, este „una dintre candidații cei mai calificați” din istoria modernă a Statelor Unite.

În pofida faptului că este un outsider în cursa republicană, NYT îl consideră pe Kasich „singura opțiune plauzibilă”.

Ziarul își face publică susținerea chiar înaintea deschiderii sezonului alegerilor primare, luni, în Iowa.

Susținerea lui Clinton de către unul dintre cele mai vândute ziare din Statele Unite nu constituie o surpriză, comentează BBC. NYT a susținut-o pe fosta Primă Doamnă și în cursa democrată împotriva lui Barack Obama, în 2008.

NYT îl laudă pe principalul rival al fostului secretar de Stat – Bernie Sanders -, însă scrie că el „nu are experiența sau ideile de politici pe care le oferă doamna Clinton”.

În urma unei evaluări a taberei republicane, cotidianul pronunță în acest editorial, sâmbătă, un verdict copleșitor cu privire la principalii doi candidați.

Favoritul Donald Trump „nu are nicio experiență și nici nu este interesat să învețe despre securitatea națională, apărare sau comerțul mondial”, scrie ziarul. Iar Ted Cruz „ar spune orice ca să câștige”.

În schimb, NYT îl prezintă pe guvernatorul John Kasich din Ohio drept „singura opțiune plauzibilă a unor republicani sătui de extremism și lipsa de experiență afișate în această cursă”.

Kasich a scris, într-un mesaj postat pe Twitter, că este „mândru” de susținerea NYT, care ar putea fi considerată, comentează BBC, un fel de „binecuvântare” din partea unui ziar care i-a criticat frecvent pe conservatorii americani.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...